Fursecuri cu ciocolată şi cocos. Sunt minunaţi! Eu sunt în căutarea fursecului perfect acum şi am ajuns şi la aceştia. Orice cu ciocolată este foarte bun, mai ales că eu am folosit de fapt raw cacao nibs – miez din boabe de cacao crude şi bio. Ele sunt foarte diferite de ciocolată şi sunt amare, dar e vorba de gust şi obişnuinţă până la urmă. Sunt foarte sănătoase, ca idee. Dacă nu aveţi aşa ceva, puteţi folosi orice altceva pentru a aroma fursecurile – ciocolată bucăţi sau chipsuri de cioco, nuci, fructe confiate sau puteţi să îi lăsaţi aşa simpli, doar cu cocos.
Mie îmi plac fursecurile foarte mult şi chiar am încercat multe reţete până acum la muncă, dar şi acasă. Ştiu că tuturor le plac cele americane cu chips de ciocolată sau mai nou aud de varianta cu unt noisette sau brun pentru o aromă specială. O să încerc pentru că sunt fană al acestui unt şi al aromei sale de alună caramelizată.
Pentru aceste fursecuri am ales fulgii de cocos pentru că îmi plac. Mai răruţ că-i mai drăguţ, dar şi când degust ceva cu cocos mi se pare minunat. Poate să fie cam greţos gustul iar mie nu mi-a plăcut niciodată batonul Bounty, yuk! Fulgii sunt ok însă şi mirosul care iese de la cuptor în timpul coacerii este to die for.
Nu sunt greu de făcut. Necesită însă timp de răcire, ca orice fursec pe bază de unt şi rulat ca un salam. Se fac precum aluatul de tartă dulce şi chiar se poate folosi reţeta pentru un blat de tartă. Lăsaţi deoparte ciocolata şi cocosul şi întindeţi aluatul într-o formă de tartă. Reţeta e de la cofetarul Omar Busi. Cu plăcere!
Ingrediente
pentru 30 de fursecuri
- 162 gr unt rece, cuburi
- 225 gr făină
- 25 gr făină de migdale
- 125 gr zahăr pudră
- 1 ou
- sare
- 50 gr miez de boabe de cacao/ciocolată tocată/chips din ciocolată/nucă
Metodă
- Amestecăm toate ingredientele uscate într-un castron. Putem să folosim un tel ca să combinăm totul foarte bine.
- Adăugăm untul rece, cuburi. Cu vârful degetelor, îl frecăm cu făina până avem un aluat de consistenţa unor firimituri.
- Adăugăm oul şi îl amestecăm cu o furculiţă la început ca să umezim aluatul.
- Apoi, cu mâna, strângem aluatul într-o bilă uniformă şi netedă. Frământâm puţin pentru asta.
- Adăugăm ciocolata şi o încorporăm în aluat.
- Acoperim castronul şi ţinem aluatul de fursecuri la frigider 5 minute.
- Apoi, rulăm totul într-un baton lung.
- Pe o hârtie de copt presărăm fulgi de cocos. Rulăm batonul prin cocos. Îndepărtăm fulgii şi înfoliem batonul în hârtia de copt şi folie alimentară.
- Ţinem aluatul la frigider 30 minute – câteva ore. Cum avem timp.
- Scoatem batonul şi îl tăiem în felii de 1 cm şi jumătate cu un cuţit bine ascuţit.
- Punem fursecurile la copt cu spaţiu între ele pentru că se mai întind.
- Coacem 12-14 minute la 180 grade. Răcim şi servim.
Aceste fursecuri ţin într-un recipient închis ermetic timp de 10 zile.
Sunt bune de servit la un ceai sau împreună cu o cafea dimineaţa. Mai merg şi ca remediu pentru pofta de dulce de după masă, pe care ştiu că toţi o avem. Un fursec şi gata pofta sau hai 2. Eu i-am pus în borcane şi îi ţin în dulap lângă cutiile de ceai ca să-i ascund şi ca să nu-i ţin în lumină sau soare.
Vă mai invit şi la alte reţete de fursecuri.
- Fursecuri cu tahini şi susan negru
- Fursecuri cu hrişcă şi ciocolată
- Fursecuri cu nuci pecan şi coniac
- Fursecuri cu mălai, ulei de măsline şi rozmarin
Enjoy!
P.S. Care sunt fursecurile voastre preferate? Ce vă place mai mult?