Jeleuri fara zahar. Ador jeleurile. Nu stiu daca stiti asta despre mine, dar my guilty pleasure sunt jeleurile Haribo, dar nu numai. Orice jeleu gumat si dulce.
Pentru ca stiu ca nu sunt foarte sanatoase, am decis sa le pregatesc eu de la zero. Fara zahar, ca sa pot manca mai multe si fara consecinte. Jeleurile clasice provoaca multe probleme, mai ales daca sunt mancate cu pofta cum fac eu.

Concluzia acestui mic experiment? Imi plac mult si aceste jeleuri sanatoasa, fara zahar. Chiar am fost surprinsa sa vad cat de aromate sunt si ce consistenta gumata au. Sunt chiar mai moi ca cele din comert si nu strica maxilarul. Nu sunt insa la fel de dulci, chiar deloc, dar cu siguranta sunt super sanatoase.
Pentru reteta de azi am ales si un suc foarte calitativ, si anume suc de mereu cu catina. Am format jeleurile cu gelatina clasica si am adaugat foarte putina miere. si lamaie. Puteti pune alt indulcitor sau mai multa miere. Jeleurile acestea chiar nu sunt dulci pentru ca sucul este foarte acrisor.
Jeleurile sunt un deliciu sigur si sanatos si pentru copii. Reteta trebuia sa fie de Halloween, de aici si formele acestea spooky. Orice forma de silicon este buna.

Tips&Tricks despre jeleuri fara zahar
- Puteti folosi orice fel de suc de fructe, cumparat sau facut in casa. Ideea este sa nu contina zahar.
- Puteti opta pentru miere ca indulcitor sau alt tip de indulcitor.
- Jeleurile scoase de la frigider sunt mai tari. Le puteti tine la temperatura camerei pentru o consistenta mai moale.
- Le puteti pastra 1 saptamana in frigider, intr-un borcan sau recipient inchis ermetic.
Reteta jeleuri fara zahar
250 g suc de mere si catina sau orice alt suc de fructe, fara zahar
30 g gelatina pudra clasica, nu vegana – 3 plicuri
1 lingura de miere
1 lingura de suc de lamaie
Metoda de realizare
- Punem sucul intr-o cratita mica. Turnam gelatina pudra peste el si il lasam asa, neatins, timp de 5 minute. O sa faca valuri la suprafata, pe masura ce sucul absoarbe din gelatina.
- Apoi punem sucul la fiert impreuna cu gelatina, la foc mic si avem grija sa nu dam in clocot sau sa fierbem puternic. Doar dizolvam gelatina usor.
- Luam cratita de pe foc si turnam miere sau ce indulcitor am ales si putina lamaie.
- Turnam sucul in forme de silicon de mini jeleuri si punem la frigider timp de 30 minute – 1 ora.
- Scoatem jeleurile din forma si ne bucuram de ele.
- Se tin la frigider 1 saptamana.

Bon appetit!



