Aşteptam momentul ăsta cu sufletul la gură de un an de zile de când am aflat că nişte colegi de la muncă s-au dus să mănânce acolo. Am realizat că şi eu pot ajunge într-o zi şi tot visând cu ochii deshişi s-a şi întâmplat. Am luat prânzul la The Hand and Flowers, singurul pub cu două stele Michelin din Uk. Îl admir pe Tom Kerridge, proprietar şi manager chef şi a fost o onoare să mănânc în pubul lui atât de faimos.
În Marlow se ajunge (relativ) uşor din Londra, cu trenul, dar cu una sau două schimbări de tren pe drum. Peisajul în drum spre pub este rustic, verde şi foarte liniştit; o trecere foarte frumoasă de la oraşul nebun numit Londra şi the British countryside. O plimbare pe jos prin sat e numai bună pentru o poftă de mâncare sănătoasă, mai ales dacă e frig, e noiembrie şi plouă. Vremea britanică e deosebită, trebuie să recunosc.
Ce mai puteţi vedea în sat sunt un pod peste frumoasa Tamisa, câteva alte puburi, un parc şi o cofetărie artizanală cu tradiţie numită Burgers (franţuzesc, Burjers). Intraţi aici ca să serviţi un ceai şi un mince pie cu localnicii. În jur se aude numai British English. Rar moment pentru cei care stau numai în Londra.
Însă am mai descoperit încă două comori în Marlow. Tom Kerridge nu are doar un pub cu două stele Michelin, ci un al doilea pub cu o stea primită în octombrie anul ăsta, care va apărea în ghidul de la anu’ şi o măcelărie, unde se poate servi şi o gustare: sausage rolls, hot dogs sau aripioare de pui picante. Pubul cu o stea Michelin se numeşte The Coach şi are preţuri mai prietenoase, e micuţ, modern, cu open kitchen, şi partea cea mai bună e că nu acceptă rezervări. E mai uşor să luaţi masa aici. Măcelăria, care se află pe aceeaşi stradă cu cele două puburi, are o vitrină impresionantă cu tot felul de bucăţi de carne premium şi câteva mese pentru a servi ceva de mâncare rapid.
Înainte însă să vorbim despre prânzul de la The Hand and Flowers, haideţi să vorbim despre The Coach. Am mers acolo mai întâi pentru o bere şi o gustare înainte de masă.
Pubul nu e mare deloc, e uşor înghesuit, mai ales la intrare, şi în spate se mai zăresc câteva mese. Stilul este foarte modern, cu multă lumină, foarte simplu decorat şi aglomerat. Foarte aglomerat. Bucătăria e open space, ceea ce mie îmi place foarte mult. Se pot vedea bucătarii în acţiune, cum prepară mâncarea şi servesc la bar. Plus, interacţionează cu clienţii. Frumos.
Am servit aici o bere şi două preparate din meniu: terină de potârniche şi jambon cu stafide murate şi ananas şi al doilea preparat, parfait din ficat de raţă cu chutney de smochine şi cireşe. Ambele au venit servite cu pâine, respectiv brioche homemade, prăjite. Parfait-ul m-a uns pe suflet. Excepţională mâncarea aici; cele două preparate au fost extrem de fine, gustoase şi servite în stil.
Pentru The Hand and Flowers am mers încă 10 minute pe jos pe aceeaşi stradă şi am ajuns. Am fost foarte emoţionată pentru că nu mi-a venit să cred că o să mănânc acolo în curând. Ce noroc şi ce onoare!
Pubul este mult mai vechi şi tradiţional decât primul, e mai întunecat, cu tavan jos, rustic şi pare uşor friguros. Sala de mese principală datează din sec. 17. Pubul s-a deschis în 2005 şi la un an a primit prima stea. În 2012 a primit a doua stea. Foarte interesant este că la doi paşi de pub se află casa unde Mary Shelley a scris Frankenstein.
Clienţii pubului sunt invitaţi mai întâi în lounge pentru ceva de băut şi de acolo escortaţi la masă.
Meniul este mic: starters, mains şi desserts. Pentru prânz au şi set menu. Se pot încerca 2 sau 3 feluri de mâncare cu 25 de lire, respectiv 29.50 de lire. O sumă extrem de mică pentru un pub cu stele Michelin. În Londra la dugheana de la colţ se mănâncă cu mai mulţi bani. Preţurile în general la acest pub sunt foarte ok pentru reputaţie şi calitatea ingedientelor.
Fiind doi la masă am servit mai multe feluri din meniu. Am primit şi ceva din partea casei: o porţie de plevuşcă cu sos Marie Rose, pâinea casei şi unt.
La starter am avut o tartă cu brânză şi „porchetta de miel” cu haggis crocant şi ceapă murată şi apoi somon glavlax cu clătită cu mere, lămâie verbena, creme fraiche şi caviar avruga (care nu e de fapt caviar, ci un substitut pentru că nu conţine ouă de peşte). Somonul a fost mai bun, mai desosebit, combinaţia de arome din farfurie a dat naştere la ceva frumos, însă atenţia la detalii a fost maximă la ambele preparate.
La mains am ales vânat cu sângerete, morcov copt în crustă de sare, plăcintă keema şi lime murat. O carne gătită bine, plăcinta keema din aluat umplut cu carne de miel şi cârnat şi o bucată de sângerete foarte bună şi fragedă. Al doilea preparat a fost burtă de porc cu ceapă murată în oţet de malţ, choux umplut şi pară poşată. Nu am mâncat niciodată porc cu pară şi am devenit fan. Mă bucur că am descoperit ceva nou.
Desigur, se poate comanda şi fish and chips la pub. Cartofii prăjiţi ai lui Tom Kerridge sunt legendari pentru că sunt tăiaţi într-o formă specială, gătiţi de trei ori şi cu untură de gâscă. Noi ne-am luat o porţie separată, fără peşte.
La desert am rămas singură şi am servit ciocolată cu ale, ce altceva? O prăjitură de ciocolată, îmbrăcată în mousse de ciocolată, umplută cu caramel sărat, servită cu îngheţată cu zahăr muscovado şi un shot de ale. Berea nu era în prăjitură, ci a fost servită lângă, o idee foarte mişto şi bună de pus în aplicare. Din experienţa mea de pastry chef de până acum, pot spune că desertul a fost ce trebuie.
Am plecat de la pub cu burta plină şi uşor ameţită de la toată experienţa. Am fost primiţi şi trataţi bine acolo pe toată perioada şederii. Stafful a fost foarte prietenos şi toată lumea ştie că pentru toţi cei care vin aici e o experienţă specială, un once in a lifetime poate aşa că totul se încearcă a fi memorabil. Eu o să ţin minte mereu experienţa şi o recomand pentru cine este fan mâncare, puburi, Tom Kerridge sau vrea să călătoarească undeva în Anglia rurală ca să mănânce ceva bun. Pe scurt, a meritat.
Pe curând,
Cristina
