Înainte de reţetă am două veşti pentru voi. Prima este că nu mai lucrez la Howard Johnson ca bucătar. Am luat decizia din mai multe motive şi acum, după două luni, pot spune că sunt mai bine, mai odihnită şi fericită. A fost o experienţă pe care nu o voi uita toată viaţa şi de care sunt foarte mândră că am avut curajul să o accept, cu bune şi cu rele. Am învăţat cu siguranţă foarte mult şi tot ce am trăiat acolo m-a schimbat. Sunt puţin nostalgică acum pentru că anul trecut în perioada asta începeam practica la HoJo şi totul era aşa nou şi minunat pentru mine. Ştiu însă că am luat decizia bună să plec pentru că a fost mai bine pentru mine.
Şi pentru că nu am vrut să părăsesc bucătăria de tot, ajungem la vestea numărul doi care este că lucrez acum tot în domeniu, dar într-un local micuţ şi foarte prietenos de pe Calea Victorie. Se numeşte Omnivore’s Dilemma şi este cu totul diferit: echipă mică, tânără, open-minded, open kitchen – cine a fost acolo ştie la ce mă refer – şi eu fac doar prăjituri. Şocant puţin. Aici chiar nu am diplomă şi experienţa este doar cea de acasă şi de pe blog, dar cine spune că nu se poate? Eu deja nu mai cred în asta. Provocarea este însă să vin cu reţetele de acasă pentru că aici nu există un reţetar bătut în cuie, doar câteva reţete, şi în rest este datoria mea să mă joc, să încerc prăjituri noi şi să improvizez. Am făcut până acum multe prăjituri, printre care, tartă cu cremă de lămâie şi bezea, tartă cu vanilie, cheesecake fără coacere, carrot cake, negresă, tartă raw cu fructe de pădure, şi mai nou pavlova. Şi totul se vinde!! Pe mine asta mă bucură şi mă mulţumeşte cel mai mult. Vă aştept pe acolo la o felie de prăji.
Ei, şi pentru că am început să fac mai multe dulciuri la muncă, asta fac şi acasă. De aici şi reţeta de pumpkin flan sau budincă de dovleac. O am tot din cartea Principesei Margareta. Tot ce am încercat de acolo mi-a ieşit şi mi-a plăcut foarte mult. Sunt reţete de familie şi îmi place asta. Budinca nu are făină şi este foarte light şi condimentată. Poate o încercaţi şi voi.
Ingrediente
(pentru 8 persoane) şi formă de prăji de 26 cm, cu pereţi detaşabili
500 gr. miez de dovleac proaspăt, tăiat cubuleţe
3 ouă
7 linguri pline de zahăr brun
3 linguriţe pline de scorţişoară
1 sfert de linguriţă de nucşoară
1 sfert de linguriţă de anason pudră (asta e de la mine)
200 ml. de lapte sau smântână dulce, nebătură
25 gr. unt (pentru uns forma de prăjitură)
puţină sare
Timp de preparare: 40 de minute + 40 de minute timp de coacere
Miezul de dovleac trebuie fiert în apă, cât să-l acopere, şi puţină sare. Îl fierbem timp de 15 minute până se înmoaie. Îl scurgem şi îl sfărâmăm cu o furculiţă până devine piure. Lăsăm deoparte.
Într-un castron batem la mixer ouăle, zahărul, condimentele şi laptele sau smântâna. Adăugăm piureul de dovleac şi amestecăm cu o spatulă. O să iasă o compoziţie foarte lichidă.
Ungem cu unt forma de prăjitură şi punem hârtie de copt pe fundul ei. Turnăm compoziţia în formă şi coacem timp de 40 de minute la 180 grade sau până facem testul cu scobitoarea. Dacă iese uscată atunci când o introducem în mijloc, e gata! Lăsăm budinca să se răcească la temperatura camerei. O servim caldă sau rece, cu un pahar de lapte, sau smântână deasupra sau frişcă. Yummy! Miroase a octombrie!
Dacă v-au plăcut tacâmurile din poza cu tărtăcuţe şi platoul în formă de frunză, le puteţi găsi la Clou Boutique. Spor la cumpărături!
Bon appétit!
Am facut si e foarte buna cu inghetata de vanilie 😉
Sună bine! 🙂