tarte perfecte

Tarte perfecte în 10 paşi. Ştiu că tartele pot să fie destul de pretenţioase uneori şi complicat de pregătit. Ba e aluatul prea moale sau prea uscat, ba se micşorează la coacere sau rămâne crud pe fund. Nu e uşor să pregătim tarte bune, dar nici imposibil. Vreau să împărtăşesc cu voi câteva idei şi sper că o să vă ajute. Eu am avut ocazia să pregătesc mai multe până acum şi m-am cam prins cum stă treaba.

E minunat să putem pregăti tarte de la zero acasă pentru că satisfacţia este foarte mare. În plus, putem alege noi apoi cu ce să le umplem sau decora. Putem pregăti atât tarte dulci cât şi tarte sărate. Nu m-am hotărât care îmi plac mai mult încă.

 Cum pregătim un aluat bun de tarte
  1. Alegerea ingredientelor. Un aluat de tartă conţine doar câteva ingrediente – făină, sare, o grăsime şi apă. Cele dulci mai au şi zahăr. O grăsime bună este untul pentru că are un conţinut mare de grăsime de 82%, dar şi untura care este 100% grăsime. Se pot folosi şi margarina şi uleiul, dar cu rezultate diferite. Oul sau gălbenuşul fac aluatul mai bogat, gras şi moale. Se pot adăuga şi ele după preferinţă.
  2. Ceva extra. Dacă vreţi un aluat mai interesant, puteţi adăuga mălai pentru o textură mai crocantă. Puteţi face aluatul doar din făină integrală, dar veţi avea nevoie de mai multă apă ca să legaţi totul la final.  Seminţele, mirodeniile şi pudrele colorate natural mai sunt o variantă. Pentru tartele dulci merge şi coajă de citrice.
  3. Înainte de a ne apuca de aluat, trebuie să răcim toate ingredientele. Untul se poate ţine la congelator sau la frigider sau ambele. Faceţi jumi juma cantitatea şi lucraţi cu unt cât mai rece. Oul sau ouăle, dacă le folosiţi, trebuie să fie şi ele reci. Apa poate să aibă gheaţă în ea sau să fie ţinută la congelator înainte de folosire.
  4. Aluatul se poate lucra la mână, bol de mixer cum este Kitchen Aid sau la robotul de bucătărie. La mână există riscul să încălzim prea mult aluatul şi să topim untul pentru că mâinile noastre sunt calde. La robot există riscul să facem un aluat prea moale pentru că este foarte puternic. La Kitchen Aid sau ceva asemănător mie mi se pare varianta cea mai bună pentru un aluat perfect. Nu înseamnă că celelalte opţiuni nu sunt bune, ci trebuie avută mai multă grijă.tarte
  5. Aluatul odată format nu se frământă sau manevrează excesiv. Devine prea tare apoi pentru că prin manevrare îndelungată începem să dezvltăm gluten care nu e de dorit într-o tartă crocantă şi fragedă. Formăm o bilă de aluat, o aplatizăm puţin şi o înfoliem.
  6. Refrigerare. Aluatul de tarte trebuie să stea la frigider câteva ore sau peste noapte. Aşa este cel mai indicat astfel încât glutenul din făină să se relaxeze şi aluatul să devină elastic şi uşor de întins. În plus, cu cât stă mai mult la frigider şi e mai rece, cu atât îşi va păstra forma la coacere şi nu se va micşora. Partea de răcire este indicată de cât mai multe ori pe parcursul pregătirii tartei, nu doar după ce am făcut aluatul. Acesta se poate răci după ce este rulat şi după ce a fost întins în formă. Se poate băga şi la congelator.
  7. Rularea aluatului. Rulăm un aluat de tartă cu un făcăleţ pe o suprafaţă plată. Putem folosi puţină făină ca să nu se lipească. Aluatul se poate rula şi între două foi de hârtie de copt. Asftel, evităm sa mai adăugăm extra făinp în aluat, ceea ce îl va face mai tare după coacere. Odată rulat, aluatul se înfăşoară pe făcăleţ şi aşează în formă.tarte
  8. Grosimea şi formele de tarte. Pentru tarte mici, grosimea aluatului trebuie să fie de 2-3 mm. Pentru o tartă mai mare, grosimea poate ajunge până la 5 mm. Tartele se pot coace în orice materiale de la sticlă, porţelan la oţel carbonat. Trebuie unse puţin înainte cu unt sau ulei. Sunt bune spray-urile uleioase.
  9. Precoacere. Un aluat de tartă trebuie precopt înainte de a fi umplut. Acest pas se numeşte coacere în orb, adică fără umplutură. Astfel, obţinem o tartă coaptă şi pe fund, nu doar pe margini sau supraţată şi evităm o consistenţă umedă şi crudă pe partea de jos. Odată ce forma de tartă este tapetată cu aluat, se acoperă cu hârtie de copt şi se umple cu greutăţi naturale, precum boabe de orez sau fasole/năut. Există însă şi boabe din ceramică pe care le puteţi cumpăra. Acestea se pot folosi forever, faţă de orezul care trebuie schimbat din când în când pentru că se arde. Vedeţi acest pas la tarta cu căpşuni. tarte
  10. Coacere. Tartele se coc într-un cuptor preîncins. La început, temperatura trebuie să fie mai mare astfel încât aluatul să înceapă să se coacă imediat. Dacă asta se întâmplă treptat sau mai încet, atunci grăsimea se va topi şi va ieşi din aluat. Vom obţine un aluat moale şi umed la final.

tarte

Sper că aceste sfaturi vă vor ajuta să faceţi şi voi tarte acasă.

Voi ce alte informaţii ştiţi despre tarte şi pregătirea lor?

P.S. Prima imagine este de pe site-ul Pexels şi a treia de pe StockSnap.

 

 

CategoriesFără categorie
Spread the love
  1. Maria says:

    Omule drag, ești clar din alta lume!
    Sunt in curs de renunțare la …. Internet ( timp petrecut pe orice rețea) dar…..binecuvântare sa existi🙏și iată ….. azi nu ma mustră conștiința, pt ca iată, azi ți-am descoperit minunea de blog
    Oricum de urmăresc pt insta…
    Ești minunata
    Îți mulțumesc🙏

    1. Cristina says:

      Buna Maria, om drag si tu. Iti multumesc frumos pentru comentariu si cuvintele frumoase. Sunt recunoscatoare.
      Si eu ma lupt cu timpul petrecut pe internet. Nici eu nu mai vreau si ma oboseste, dar petrec timp mai scurt si util in ultima perioada. Spor si tie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.