F

Fursecuri cu portocală, cardamom și levănțică

DSC_0216

A venit și sărbătoarea noastră a iubirii, Dragobetele. Mai aveți o șansă să gătiți ceva bun pentru o persoană dragă. Cum desertul nu poate să lipsească iar data trecută am făcut un tort de ciocolată, vă dau ceva mai simplu și drăguț acum, dar tot în formă de inimioare. Love is in the air, nu? Desigur, puteți face ce forme vreți din aceste fursecuri pentru că o să fie la fel de bune. Rețeta am încercat-o de curând iar combinația de arome mi-a plăcut mult. Căutam ceva nou cu cardamom, fără să-l pun doar în lapte cald sau cafea. Merge să știți și așa. Să încercați. Vă scoate puțin din rutină.

DSC_0473_01-1

Ingrediente

(pentru 12 bucăți mari sau muuulte mici)

1 lingură de pudră de cardamom
150 gr. făină
100 gr. unt rece, tăiat cuburi
50 gr. zahăr pudră cernut
1 gălbenuș
coaja rasă de la 1 portocală

pentru glazură
1 ciocolată albă

Timp de preparare: 15 minute + 1 h, cât stă coca la frigider

Pentru cocă, amestecăm făina cu untul și pudra de cardamom până seamănă cu niște firimituri. Este ca atunci când pregătim un aluat de tartă dulce. Adăugăm zahărul pudră și amestecăm puțin. La final, adăugăm gălbenușul și coaja de portocală. Strângem coca într-o bilă, o înfoliem și ținem la frigider timp de o oră.

După o oră, scoatem coca din frigider și o întindem cu un sucitor înfăinat puțin, pe o suprafață plată presărată cu făină. Cu ajutorul unei forme, pe care o trecem puțin prin făină, decupăm mici inimioare din aluat. Vă recomand însă să folosiți sau să cumpărați niște forme mai mari ca să vă iasă 12 fursecuri, cum e în rețetă. Eu am avut o formă super mică și mi-au ieșit cam trei tăvi de cookies. În plus, au fost minuțioase rău. Nu prea sunt fan mâncare mini.

DSC_0366

DSC_0396-1

Fursecurile le așezăm pe o tavă de cuptor cu hârtie de copt și le coacem la 190 grade timp de 15 minute sau până se rumenesc puțin. Le lăsăm la răcit apoi.

Pentru glazură, topim ciocolata albă la bain marie și cu ajutorul unui poș cu vârful foarte subțire sau o linguriță, o întindem peste fursecuri.

Decorăm cu floricele de levanțică, pentru că arată drăguț, dar și pentru extra aromă.

DSC_0337_01-1

DSC_0443_01

DSC_0518_01-1

Bon appétit!

Spread the love
  1. Lana says:

    mă gândesc că sunt foarte usor de făcut, aşa că mă pun în funcţiune să fac pentru colegele mele, să le dau în ajun de 8 martie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.