Căldura asta dogoritoare cred că ne-a venit tuturor de hac de la începutul verii și până acum. De la aer condiționat, ventilatoare, apă rece (nu foarte indicată de altfel), dușuri reci, eu le-am încercat pe toate numai ca să mai scap puțin de arșița asta nemiloasă. Dar cum rămâne cu bucătăria? Și aici este un loc bun pentru a ne răcori și a ne liniști puțin, nu credeți? Vara, pe lângă temperaturi ridicate, aduce cu ea din belșug și multe fructe, legume proaspete numai bune pentru a fi savurate din plin. Ingredientul meu principal din rețeta de azi este LĂMÂIA. Foarrrrte răcoritor! 🙂
Rețeta este împrumutată de la Rețetele lui Radu și pe această cale îi mulțumesc pentru o rețetă bună și gustoasă.
Sunteți gata?
Ingrediente
(pentru 2 porții)
- 2 linguri de ulei de măsline
- 2 cubulețe de unt
- 4 bucăți de piept de pui feliat și dezosat ( e mai ușor de preparat)
- 2 linguri de făină
- 2 cepe verzi
- 80 ml fond de pui (care se prepară în casă din bucăți de pui fierte la un litru de apă cu un morcov, câteva felii de țelină, o ceapă tăiată în patru, sare și piper boabe / eu am fiert doar puiul pentru că nu m-am interesat foarte bine înainte despre fondul de pui…)
- 30 ml suc de lămâie
- 2 linguri de mărar proaspăt
- sare
- piper negru, proaspăt măcinat
- 1 cană de orez (am folosit ca în rețetă “Riso Scotti” Bob cu Bob Mare, deși mi s-a părut cam multă cantitate pentru 2 persoane) – eu de obicei măsor 3 linguri/persoană de orez
- 1 jumătate de lămâie
- 1 jumătate de legătură de mărar proaspăt
Timp de preparare: aprox. 30 de minute
Începem cu orezul pe care îl spălăm până când vedem că apa iese curată și scurgem. Jumătatea de lămâie o înțepăm cu furculița de câteva ori ca să iasă sucul mai bine. Punem orezul într-o oală, jumătatea de legătură de mărar și lămâia.
Adăugăm două căni de apă și puțină sare. După ce dă în clocot, reducem un pic flacăra și acoperim cu o oală. Timpul de fierbere este scris pe pachet, în total 16-18 minute. Când este gata, scoatem lămâia și mărarul și punem deoparte cratița cu orez. Gata cu prima parte a rețetei.
Nu stăm totuși degeaba. Un bucătar trebuie să se poată descurca cu mai multe deodată. În timp ce se face orezul, punem o tigaie la încins cu uleiul de măsline. Feliile de piept de pui le trecem prin făină și scuturăm excesul.
Le prăjim timp de 12 minute sau până se rumenesc pe ambele părți.
Într-o altă tigaie punem ceapa verde tăiată subțire înainte și o gătim timp de un minut. Adăugăm fondul de pui, sucul de lămâie, mărarul tocat, sare și piper și dăm în clocot. Luăm tigaia de pe foc și cu o spatulă încorporăm untul. Aducem din nou în tigaie puiul și îl acoperim uniform cu sos.
Servim cu orez, stropim cu sos și ornăm cu felii de lămâie și puțin mărar. Cât mai artistic pentru că merităm. 🙂
Bon appétit!