“Dacă jumătate din populația Bucureștiului ar consuma timp de un an, cartofi copți în loc de cartofi prăjiți, cantitatea de grăsime care ar fi evitată depășește 1, 5 tone.” (comunicat de presă, Unilever Food Solutions) Interesant, nu? Sau chiar puțin înspăimântător dacă facem niște calcule.

Eu am început să mă gândesc mai des la mâncare, mai ales de când am blogul, la ce să mai gătesc, dacă mănânc sănătos și ce aș putea face pentru a-mi îmbunătăți alimentația. Pentru mine mâncare sănătoasă înseamnă: no fast food, mai puțină prăjeală, mai puține grăsimi, multe fructe și legume, produse proaspete, mâncare preparată în casă, mai puțin zahăr și sare, ciorba și lichidele în general (aici educația pe care am primit-o este “de vină” pentru că mama spunea mereu că este bine să mai consum și lichide altfel mi se lipește burta de spate), fără pâine albă, mai rar carne de porc, fără sucuri acidulate și mai rar dulciuri. În plus, nu gătesc niciodată pentru 3 zile ci porții mici pentru a fi consumate pe loc. Pe lângă mâncare în sine, mai contează și cantitatea, regularitatea meselor, orele la care mănânc și combinațiile pe care le fac. De asta încerc să țin cont acasă. Ce se întâmplă în restaurante însă?

“78% dintre bucureșteni spun că mâncarea sănătoasă are un preț mai mare.”

Într-un studiu realizat de Unilever Food Solutions (Perceptions and Practices related to Healthy Eating, martie 2012), a reieșit că “mâncarea sănătoasă este considerată scumpă, nesățioasă și mai puțin gustoasă de către persoanele care iau frecvent masa în oraș, atât la nivel local, cât și la nivel global.” Prețurile din meniuri sunt mai piperate când vine vorba despre preparate mai sănătoase, însă nu sunt mereu justificate.

La noi obiceiul de a ieși la restaurant este considerat o ocazie specială. 

“73% dintre bucureștenii care iau masa în oraș în mod regulat preferă să se răsfețe când merg la restaurant.”

Și eu fac asta uneori când ies. Comand ceva ce știu că nu o sa fac în casă sau e mai greu să prepar singură, mă răsfăț pentru o seară, dar nu sunt mereu încântată. Nu consider că există diversitate în meniurile din restaurante, mâncarea nu este preparată tot timpul bine și cu interes iar serviciile lasă de dorit. Noi, în calitate de clienți și consumatori finali, deținem o parte din responsabilitate atunci când vine vorba despre calitatea serviciilor și a produselor. Trebuie să informăm chelnerul/patronul atunci când ceva nu este în regulă, nu a fost pe placul și gustul nostru, poate fi îmbunătățit, am avut parte de o experiență neplacută, dar și atunci când experiența a fost una excelentă! Asemenea experiențe se întâmplă rar și de aceea nu ar trebui trecute cu vederea.

Până atunci, o să încerc să fac mici schimbări la mine în bucătărie și o sa le împărtășesc cu voi pe parcurs.

Sunt curioasă pentru voi ce înseamnă mâncare sănătoasă? Ce v-ar plăcea să puteți comandați într-un restaurant? Cunoașteți restaurante bune în București unde ați fost mulțumiți atât de calitatea serviciilor cât și a mâncării? Ce schimbări ați face în alimentația personală?

Sursa foto1, foto2.

CategoriesFără categorie
Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.