Al doilea targ la care am fost weekendul trecut si de care aminteam in postul anterior se numeste Targ de Toamna cu dichis si a avut loc la Muzeul Taranului Roman. Asta da targ! In comparatie cu primul, a fost plin de bucate, standuri si produse multe si variate, romanesti si straine, dulci si sarate, scumpe si mai putin scumpe, chiar imbelsugat as spune. 🙂 Per total mie mi-a placut.
Mai fusesem si anul trecut la un targ tot la MTR si eram curioasa daca va fi la fel. Targ de Toamna cu dichis nu a fost exclusiv culinar, ci erau si produse handmade si obiecte de artizanat. Despre acestea nu voi vorbi insa.
Ce-am observat mai intai cum am ajuns la targ, la partea cu mancare, a fost un gratar imens cu di tatii (piept de pui, carnati, mici, vita, porc). Se pare ca nici daca este cu dichis, de la un targ micul este nelipsit. Insa, mi-era asa foame cand am ajuns incat mi-a facut putin cu ochiul un gratar, recunosc.
Multe mi-au mai facut cu ochiul apoi. Muraturile si gogonelele au fost vedete targului as putea spune avand doua standuri dedicate numai lor. Colorate, variate, aratau foarte dragalase.
Mai departe am dat peste un stand cu condimente exotice, usturoi masala, garam masala, zahar cu levantica, chilli cu lamaie verde si tot felul de combinatii ciudate. Ma tot gandeam cand si ce retete as putea face si eu intr-o zi cu aceste ingrediente si ce gust or avea. Oricum, m-au facut foarte curioasa si pofticioasa.
Nelipsite au fost borcanele de zacusca, dulceata, magiun, sirop, gem, ciuperci, romanesti si straine, care mai de care in straie de sarbatoare. Am gustat si degustat de toate. Ce m-a impresionat a fost zacusta cu trufe si nu pentru ca am gustat, doar ideea si combinatia de mar cu lavanda in dulceata,
(a se observa putin si diferenta dintre etichetele si ambalajele romanesti vs. cele straine, off, de ce nu se pot face si la noi unele mai frumoase. si sa nu spuneti ca nu conteaza, pentru ca nu este asa)
Nici ciocolata nu putea sa lipseasca de la festin si a venit in forma ei cea mai pura, CRUDA! Da, era ciocolata cruda. Nu am inteles exact cum vine asta insa…. “Te tine tanar, sanatos si cu chef de viata! Fabulos de gustoasa!” era mesajul. 🙂
Ajungem si la carne, aveti rabdare. Chiar a fost foarte mare targul. Am descoperit produse traditionale romanesti: Bun din Galati, Carmangeria Maritei din Suceava, dar si mezeluri frantuzesti.
Undeva, insa, am dat peste un mic laborator de chimie, asa parea. Erau uleiuri, lichioruri, rom, balsamuri si esente. Frumos intr-adevar, dar cam scumpe…
Nu v-am spus inca partea cea mai buna. Am pastrat-o pentru la sfarsit, desigur. Mustarul de Tecuci, o reteta din familie. Doamne! Ce gust, ce aroma, ce textura,ce culoare, cel mai bun mustar pe care l-am mancat vreodata si cu ocazia asta am aflat si eu ce gust are mustarul adevarat. Am mai aflat si ca pisca indiferent daca este “dulce” sau iute. De fapt nu exista mustar dulce, e doar in magazine si e indulcit, bleah! Oricum, am descoperit acest mustar, am stat de vorba cu tanti draguta de acolo, am cumparat un borcan, i-am dat add as friend si pe facebook (da, mustarul are cont :D) si am facut poze.
Am savurat si un pahar de vin fiert la plecare, m-am incalzit si am inceput sa simt putin atmosfera de Craciun in aer cu mainile infrigurate pe pahar si scotand aburi pe gura. Abia astept urmatorul targ!