Broadway market

Ador să merg în pieţe. Fac asta cât pot de des, mai ales pentru că în Londra sunt atâtea noutăţi de descoperit! Vizitam pieţe şi acasă, în Bucureşti, mai ales pentru că sunt puţine şi cât de cât aproape. Aici, distanţele sunt ceva mai mari şi ca să mergeţi la piaţă trebuie să rezervaţi o zi întreagă pentru asta, în special una de weekend. De ce de weekend? Am observat că pieţele sunt puţin diferite în Londra. Chiar dacă unele sunt deschise aproape în fiecare zi a săptămânii, în weekend se transformă şi abia atunci le puteţi vedea în toată gloria. În timpul săptămânii găsiţi producători locali cu standuri cu legume, fructe sau tot felul de haine, obiecte de decorat casa, antichităţi, etc. În weekend însă, găsiţi şi standuri cu mâncare gătită. Acolo se adună lumea şi se calcă în picioare. E haos! Îmi place acest ritual şi obicei pe care lumea îl are aici – să meargă la piaţă, să încerce lucruri noi, să mănânce un sandviş la colţ de stradă, în aer liber, împreună. Se creează o atmosferă de prietenie, de bucurie şi toată lumea se adună parcă în acelaşi spaţiu pentru un singur motiv – să MÂNÂNCE. De asemenea, îmi place ideea că aici am unde să merg în weekend ca să mănânc ceva bun şi rapid, fără să trebuiască să ies la restaurant. În Bucureşti abia recent au apărut câteva astfel de inţiative, dar nimic nu este permanent sau constant. Sau este?

Broadway market2

Despre Broadway Market nu ştiam multe, doar ce citisem în ghidurile despre Londra. Nu am apucat să ajung până recent, dar am fost foarte încântată de ce am găsit şi sigur mă voi mai întoarce. Piaţa este situată tot în estul Londrei, în East End, Hackney şi este deschisă doar sâmbăta, între 9-17. Toate standurile se întind pe o singură stradă iar pe de o parte şi alta se află restaurante, brutării, măcelării, puburi şi magazine. Acestea sunt deschise şi în timpul săpămânii. Mai multe informaţii despre piaţă găsiţi pe site. Cumva, cam toate pieţele din Londra sunt în est: Brick Lane, Borough, Covent Garden, Spitalfields Market şi Columbia Flower Market. În vest găsiţi doar Portobello Market sau cel puţin asta am descoperit eu până acum.

În Broadway Market găsiţi de toate, de la mâncare gătită, la dulciuri, fructe şi legume, peşte, produse lactate, pâine, sucuri, haine, muzică, reviste şi flori. Important este să aveţi cu voi bani cash, pentru că nu se prea acceptă plăţi cu cardul.

ciuperci Borough Market

mere Broadway market

paine Broadway Market

IMG_4614

branza Broadway market

paine Broadway Market1

Standurile cu mâncare gătită sunt din toată lumea şi din UK. Găsiţi pui prăjit în baie de ulei, pe stil american, stridii, tăieţei thai, mâncare indiană vegetariană, găluşte vietnameze, burger cu homar, crepe franţuzeşti, dulci şi sărate, gogoşi, ouă Scotch cu diverse umpluturi. Mirosurile sunt irezistibile şi totul arată apestisant. Ce mod mai uşor de a călători în toată lumea şi încerca delicii culinare locale? Vă dau un sfat. Mergeţi cu cineva (căraţi pe cineva cu voi) la piaţă şi încercaţi câte puţin din fiecare ca să vă faceţi o idee despre ce vă place sau doar ca să experimentaţi ceva nou. Merită!

IMG_4631

Scotch eggs Broadway Market

vanzatori Broadway market

mancare vietnameza Broadway market

La standurile dulci găsiţi bezele de la Meringue Girls, cheesecake-uri cu diferite arome, negrese, dulciuri de sezon, gogoşi, cupcakes şi altele. La dulciuri sunt mai pretenţioasă şi aleg cu grijă ce încerc. Mă duc mai degrabă la standuri pe care le ştiu deja sau care reprezintă nişte cofetării din oraş. Dacă ceva îmi atrage atenţia însă, mă arunc fără frică! Standul celor de la Crosstown Doughnuts e deja un favorit. Au doar gogoşi homemade, cu diverse umpluturi şi arome tot homemade. Sunt delicioase!

bezele Broadway Market

Crosstown doughnuts Broadway market

dulciuri Broadway market

De băut iarna, nu prea găsiţi vin fiert pentru că nu este ceva tradiţional. Mai degrabă, vă puteţi încălzi cu un cidru fiert, bere cu arome de fructe sau sucuri de fructe cu diverse mirodenii. Încercaţi sucurile naturale de la producătorii de fructe şi legume. Sunt foarte sănătoare şi plăcute dacă nu vă place varianta cu alcool.

Eu în ultima vreme sunt foarte atrasă de mâncarea asiatică şi încerc diferite tipuri atât în pieţe, cât şi la restaurant. La Broadway Market am mâncat bhujia indiene, un fel de chiftele din legume şi diverse mirodenii, prăjite în baie de ulei. Sunt servite cu sos de iaurt sau pastă de tamarind. Sunt bune dacă sunt proaspete, uneori în piaţă se vând sau nu, dar merită. Ceva vietnamez nu scapă neîncercat, precum frigărui de pui Yakitori cu murături, sos picant şi şalote crocante. Trebuia încercat şi un burger, ceva diferit de data asta. Un burger foarte light, cu creveţi, castravete, samphire (brâncă în română) şi sos. Delicios! Şi o gogoaşă. Cu dovleac, glazură de cremă de brânză şi seminţe de dovleac. De la Crosstown.

pui Yakitori Broadway Market

hamburger Broadway Market1

Dacă sunteţi prin Londra, daţi o fugă până la Broadway market. O să vă îndrăgostiţi! Per total, atmosfera e una foarte cool şi relaxată, oamenii stau lejer pe stradă sau pe trotuare şi încearcă bunătăţi, e muzică live pe fundal, miroase bine şi plecaţi de acolo cu tolba şi burţile pline. The life. Dacă totuşi nu vă face cu ochiul nimic de pe la standuri, deşi nu cred, puteţi vizita magazinele şi restaurantele din zonă. Am văzut o pescărie drăguţă, o măcelărie foarte cool cu produse locale, gata pregătite pentru gătit, o brutărie Pavilion, cu pâine cu maia şi alte bunătăţi şi un pub foarte chill, The Dove Freehouse and Kitchen, pentru o experienţă autentică britanică.

IMG_4665

Broadway market4

flori Broadway market

pub Broadway marketCheers, 

Cristina

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.