Nu ti-am mai scris de mult. Te-am neglijat si imi pare rau pentru asta. De cand ne-am cunoscut, m-am angajat si timpul parca a zburat pe fereastra. Stii cum e. De dimineata pana seara la birou, seara mai iesi in oras putin, ajungi acasa si apoi mai faci ceva sau te culci direct, in functie de stadiul de oboseala la care ai ajuns sau agitatia din timpul zilei. Insa, nu am uitat complet de tine. Intr-o dimineata chiar, ma aflam in tramvai in drum spre serviciu si langa mine o bunicuta, mie asa mi s-a parut ca ar fi, statea pe scaun si rasfoia o carticica cu retete. M-a acaparat asa de mult incat m-am trezit ca ma holbam la retete si poze si rasfoiam impreuna cu ea pagina dupa pagina. Era si o editie de Craciun si era plina de dulciuri, fursecuri si specialitati de sarbatori. Am inceput sa mi-o imaginez in bucataria ei mica gatind bunatati pentru copii si nepoti in prag de sarbatori, cuptorul mergand intruna, ca un loc magic de unde ies acele dulciuri facute cu multa dragoste. Trebuia sa fie o gospodina desavarsita in bucatarie, avand experienta unei vieti aproape de incercat retete, degustand mancaruri si citind astfel de carticele. Deja selectia urmatoarei retete se facea rapid, avand in minte o lista cu toate ingredientele trebuincioase sau cele care le puteau inlocui pe unele dintre ele, locurile cele mai bune de unde se puteau cumpara, preturile cele mai avantajoase si timpul prepararii. Apoi, trezita de dimineata, incepea framantatul aluatului de paine, cozonac, taiatul legumelor, cantaritul fainii, zaharului, drojdiei, pudrei de cacao si dupa asta incepea adevarata placere: gatitul. Acele ore in care nu se mai gandea la nimic altceva, ore dulci si savuroase fiind cu ochii pe ceas numai pentru a vedea cat mai trebuie sa stea mancarea pe aragaz sau la cuptor, acele ore in care in bucatarie diverse miresme se imbinau si nu deranjau pentru ca fiecare ii spunea daca macarea este gata.
Apoi, usor usor am inceput sa alunec in poveste. M-am imaginat pe mine din nou in bucatarie, gatind si pregatind tot felul de retete. Mi-era dor. M-am gandit ca asa as vrea sa fiu si eu peste multi ani; in bucatarie, gatind cu mult drag pentru cei familie si prieteni, ca apoi sa savuram impreuna bucatele. Nimic nu leaga mai bine relatia dintre persoane ca actul de a manca impreuna, in liniste sau intr-o galagie puternica unde toata lumea vorbeste cu toata lumea si povesteste cate si mai cate, in functie de cultura sau obisnuinta.
A manca este insa deznodamnatul, a gati este inceputul povestii iar eu vreau sa o continui pe a mea.
Pe curand blog drag,
Cristina
