F

Fursecuri spritate cu unt

Fursecuri spritate cu unt. Sunt printre preferatele mele. Nimic nu se compara cu un fursec fraged cu unt si aromat cu vanilie. Aceasta varianta de fursec este cea clasica, simpla, dar poate fi imbunatatita dupa preferinte.

Pentru aceasta reteta va trebuie un unt de calitate ca sa va bucurati de gustul cel mai bun. Eu lucrez cu untul de la Debic, Elle and Vire, Lurpak, President si alte cateva tipuri de unt frantuzesti pe care le mai gasesc prin Cora. Va recomand sa incercati unul dintre acestea pentru reteta de mai jos.

Fursecurile sunt fragede pentru ca au multa grasime si continut scazut de lichide. Ca in cazul unei coji de tarta, si acesti biscuiti sunt crocanti si se topesc in gura. I-am aromatizat cu vanilie si coaja de portocala confiata. Sunt deliciosi!

Recomandari pentru alte variante de fursecuri

  • inlocuiti 10-15% din faina cu cacao pentru a realiza un fursec cu ciocolata
  • alte arome in afara de vanilie – coaja de portocala, lamaie, extract de menta sau menta, scortisoara, cardamom
  • inlocuiti zaharul alb cu zahar brun pentru o aroma intensa de caramel si culoare mai rumena
  • puneti cirese glasate pe fursec pentru decor
  • decorati fursecurile cu banuti mici de ciocolata inainte de coacere
  • dupa coacere, topiti ciocolata neagra si acoperiti jumatate de fursec cu ea

Reteta fursecuri spritate cu unt

pentru 30 de bucati

230 g unt nesarat, la temperatura camerei
150 g zahar alb
jumatate de pastaie de vanilie
60 g ou
281 g faina alba
2 g sare
15-30 g lapte 3.5% grasime

Metoda

  1. Realizati fursecurile prin metoda alifierii. Spumati untul moale cu zaharul si miezul de la pastaia de vanilie la viteza medie-mare timp de 5 minute. Adaugati oul si amestecati la viteza media pana cand s-a incorporat omogen. Adaugati faina si sarea si omogenizati la viteza mica. Adaugati suficient lapte pentru a obtine o consistenta usor de posat. Nu adaugati insa prea mult lapte pentru ca va trebui sa raciti aluatul mai mult timp ulterior.
  2. Tapetati o tava de copt cu fursecuri. In functie de tava, poate va fi nevoie sa coaceti 2-3 tavi. Puneti aluat in pos. Cu ajutorul unui sprit floare, posati fursecuri lasand suficient spatiu intre ele pe tava. Asezati in mijloc un cub de portocala confiata. Tineti la frigider timp de 30 de minute sau pana cand aluatul s-a racit de tot.
  3. Preincalziti cuptorul la 175 de grade. Coaceti fursecurile timp de 12-15 minute in cuptor cu convectie, pana cand se rumenesc usor pe margini.

fursecuri spritate cu unt

Bon apetit!

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.