Spun de toate pentru că reţeta asta chiar permite multă libertate şi mai ales imaginaţie. Puteţi face combinaţiile voastre şi folosi ce ingrediente şi condimente vă plac cel mai mult. Sau încercaţi ceva nou, poate o să aveţi o surpriză frumoasă. Eu mi-am tot preparat aceste ouă atunci când eram pe fugă dimineaţa, dar nu voiam să sar peste mic dejun. Am scos două forme, ce aveam prin dulap, le-am uns cu unt, am spart două ouă, am adăugat fel de fel de mirodenii, precum cimbru sau boia, apoi smântână şi caşcaval ras. Am încercat cu unul afumat şi apoi cu parmezan. Ambele au fost delicioase. Încercaţi şi voi?
P.S. Ouăle acestea coapte merg foarte bine cu un ceai şi o carte bună. Mai ales în weekend. Gata, v-am dat idei.
Ingrediente
2 ouă
cimbru uscat
boia dulce
parmzan ras
smântână lichidă
sare de mare
piper negru proaspăt măcinat
unt pentru uns
Timp de preparare: 20 de minute
Aprindem cuptorul mai întâi. Trebuie să fie încălzit. Avem nevoie de forme acum. Pot fi ca cele din imagine, de prăjituri, care se curăţă mai greu apoi, ce-i drept, sau cele mai bune sunt din ceramică. Le ungem cu unt.
Într-o formă am pus aşa: unt, ou, sare, piper, smântână lichidă şi cimbru uscat.
În cealaltă am pus aşa: unt, ou, sare, piper, boia dulce şi parmezan ras deasupra.
Mai puteţi adăuga şi un pic de ulei de măsline dacă vreţi.
Băgăm la cuptor. Ţinem cam 12-15 minute. Să fie pe placul vostru, mai moi sau mai tari.
Bon appétit!
E foarte interesanta ideea de a le pune in forme de tartine. Sunt curioasa daca le poti scoate intregi si daca raman cu marginile ondulate ;))
😀 Mersi Ana-Maria! Am încercat să le scot prima dată când am făcut şi nu am reuşit pentru că se rup. Sunt foarte fragile. Acum le mănânc direct din formă. Cred că se pot scoate mai uşor din forme de ceramică sau dacă pe fund se pune hârtie de copt. N-am încercat însă.
Ati incercat cu forme de muffins din silicon?
Bună Roxana. Nu încă, dar m-am gândit la asta. Am tot felul de forme acasă din diverse materiale. Am făcut în vase ramekin. Sunt super! Mersi de idee! 🙂