Prima oprire oficială din Londra a fost în Portobello Road Market. Stăteam aproape de piaţă aşa că ne-am urcat repede în metrou şi am fost acolo cât aţi zice “fish and chips”. Aici se găsesc foarte multe haine retro şi bijuterii, cărţi şi antichităţi, obiecte shabby chic, standuri de fructe şi legume, precum şi mai multe puburi şi restaurante. Piaţa este situată într-una din cele mai scumpe zone ale Londrei, Notting Hill. Este deschisă de luni-miercuri de la 9-18, joi între 9-13 şi vineri-sâmbătă între 9-19. Ziua principală de piaţă este sâmbăta, atunci când găsiţi toţi comercianţii acolo iar a doua cea mai aglomerată zi este vinerea. Noi am ajuns vineri, pe la 6 seara şi, din păcate mai totul era închis sau se pregătea de închidere. Ne-am plimbat pe străzi, am adulmecat mirosul local, am văzut câteva magazine şi apoi am poposit într-un pub ca să mâncăm ceva. Ce să facem şi noi?
Eu voiam să ajung şi la un magazin, Books for Cooks, despre care citisem în ghidul meu cu Londra. Pe lângă cărţi cu reţete, aici este şi o cafenea micuţă unde au loc demonstraţii culinare şi se poate lua prânzul. Trebuie să sunaţi înainte ca să rezervaţi. Era închis când am ajuns. 🙁
În schimb am dat peste un magazin cu produse marca Banksy, faimosul artist de graffiti, unde am şi intrat. A fost foarte drăguţ acolo.
Din piaţă nu puteau să lipsească standurile şi magazinele cu suveniruri.
Am poposit la un pub mişto de tot, The Duke of Wellington. A fost primul în care am intrat. Atmosferă frumoasă, mâncare bună şi băieţi drăguţi. You’re always somebody’s love in London. Ar trebui să se folosească mai des vorba asta. Din meniu ne-am comandat fish and chips şi de la bar o bere, normal. S-au completat perfect. Peştele – eglefin – a fost servit cu piure de mazăre, cartofi prăjiţi şi sos tartar. Amazing! A fost perfect!
Să ne fie de bine! Cam atât despre scurta noastră plimbare prin zonă. Urmează episodul 3, so stay tunned!
Pe curând,
Cristina