Lui David nu ii plac ciupercile. Deci reteta pe care urma sa i-o pregatesc nu trebuia nici macar sa treaca pe langa aceste legume. De cand am inceput sa ma gandesc la ce as putea sa ii gatesc numai quiche lorraine imi venea in minte. A fost o alegere usoara pana la urma si cred ca i se potriveste. Quiche lorraine este o tarta frantuzeasca, fina si foarte gustoasa. Numele suna pretentios, dar este o tarta cu sunca si cascaval usor de facut si numai buna de impartit cu prieteni.
David, sper ca ti-a placut surpriza mai ales ca stiu ca asteptai de mult asta. 😛 Mie mi-a facut placere sa prepar reteta si fiind pentru prima oara cred ca mi-a iesit destul de bine.
(livrata la domiciliu)
P.S. Sa pastrezi reteta scrisa de mine ca poate intr-o zi o sa o folosesti.
Ingrediente
pentru aluat
- 100 gr unt
- 200 gr faina
- 70 ml apa foarte rece (se poate tine la congelator inainte)
pentru umplutura
- 200 gr sunca (sau prosciutto cotto, costita)
- 100 gr cascaval ras
- 200 gr smantana pentru gatit
- 3 oua
- sare
- piper
Timp de preparare: 70 de minute
Incepem cu aluatul. Intr-un castron amestecam faina cu untul de la frigider taiat cubulete pana obtinem un aluat sfaramicios. Pentru a-l lega, adaugam apa rece si incepem sa framantam cu mainile. Adunam toata coca intr-o bila mare.
Putem inca de pe acum sa o intinem cu un sucitor si apoi sa o asezam in forma de tarta. Facem cateva gauri in aluat cu o furculita si bagam la frigider pentru 30 de minute. Puteti folosi o forma si mai adanca, cu atat mai bine pentru ca umplutura are loc mai mult.
Intre timp ne apucam de umplutura. Punem sunca sau ce am ales la prajit. Ea trebuie sa fie taiata cubulete.
Apoi amestecam intr-un castron smantana cu 2 oua intregi si un galbenus, sare si piper. Un albus il pastram separat pentru alta procedura.
Dupa 30 de minute, scoatem aluatul din frigider si il bagam 15 minute la cuptorul preincalzit. Focul trebuie sa fie mediu si tava trebuie bagata sus in cuptor, nu prea aproape de foc. Dupa 10 minute scoatem tava si peste aluat turnam albusul de mai sus, batut putin. Mai tinem apoi tarta la cuptor inca 5 minute.
Apoi o scoatem din nou, punem sunca, cascavalul ras si turnam smantana.
Tinem la cuptor inca 15-20 de minute pana prinde o culoare frumoasa la suprafata. Si gata!
Se serveste calda.
Bon appétit!
Mmmmmmm. Atat am avut de spus 😀
😀