Ştiţi că v-am tot povestit despre proiectul de suflet al surorii mele Liudmila, Viaţa în Acuarelă. Ei bine, m-am gândit să dedic un articol în întregime acestui subiect pentru că avem noutăţi. Proiectul are acum şi blog, pe lângă pagina de Facebook. Sper că sunteţi acolo pe pagină şi urmăriţi postările ei cu drag. Pe blog, care după părerea mea arată foarte bine şi e super profi, puteţi vedea mai multe dintre creaţiile ei, din toate cele trei categorii – acuarelă, tricouri şi sacoşe de pânză pictate manual şi linogravură. Vă explic puţin mai jos ce este şi asta. E mind blowing oricum!
Sunt super încântată de Viaţa în Acuarelă pentru că am văzut proiectul îndeaproape cum s-a născut, a crescut şi cum continuă să se dezvolte. Totul a început de când eram mici şi ne plăcea să pictăm şi să desenăm. Făceam asta des acasă şi ne jucam. Apoi a urmat un curs la Palatul Copiilor din Craiova, dar care din păcate nu a fost aşa grozav. Tot timpul pe care l-am petrecut acolo am pictat Hora Unirii, asta fiind singura temă, şi am făcut măşti. Asta chiar mi-a plăcut. Aveam un mulaj pe care îl tapetam cu foi de ziar, le lipeam, lăsam la uscat şi apoi pictam şi decoram cu sclipici, pene, etc. Nu am mai continuat apoi. Câteodată mai făceam desene acasă după model şi cam atât. De mine nu s-a lipit. Cu Liudmila a fost însă altceva. Acum trei ani a participat la un curs de pictură şi de atunci nu se mai opreşte! După ce şi-a pus o bază mai solidă, a început mai timid, dar constant cu mici desene cu ce vedea în jur, obiecte, oameni şi apoi mâncare. Aici cred că mi-am pus şi eu amprenta. Am înnebunit-o suficient cu gătitul meu, acum mă înnebuneşte ea cu desenele ei cu mâncare. A trecut şi la ilustraţii, a deschis pagina de Facebook şi acum are şi blog.
La începutul anului i-am cumpărat un stender pentru haine, care acum stă să cadă de la presiune. După ce hârtia nu i-a mai ajuns pentru desene şi picturi, Liudmila a trecut la tricouri şi sacoşe de pânză. Mai întâi ca o joacă sau experiment iar acum a ajuns la primele ei comenzi şi este foarte încântată. Şi eu sunt! Cel mai nou experiment este însă linogravura, adică gravura unui model în linoleum, care este apoi vopsit şi aplicat pe tricouri. E wow! De unde ştie toate astea? De pe net, desigur. În ziua de azi nu ai cum să nu ştii să faci ceva pentru că totul este acolo, în special pe YouTube şi Pinterest. Ce pot să spun este că sora mea stă în continuu pe site-urile astea şi studiază, citeşte, testează şi apoi îmi spune mie. Sunt prima care află. Ha! Ziua trecută era prin scara blocului şi dădea cu clor un tricou. Ca idee.
Şi acum câteva exemple din creaţiile ei ca să aveţi ceva frumos la care să vă uitaţi. 🙂
{Acuarelă}
modele culinare şi galaxii
{Tricouri şi sacoşe de pânză}
modele culinare şi galaxii
{Linogravură}
modele culinare şi altele
Şi parcă vă promisesem un giveaway! Aşa este. Dacă vă înscrieţi aici pe blog, puteţi câştiga un tricou pictat manual de sora mea. Desenul o să fie ceva de sezon, acest pepene roşu care să vă facă poftă, cu menţiunea că poate o să iasă un pic diferit fiind pictat manual şi nu imprimat iar modelul tricoului o să difere şi el.
Ce trebuie să faceţi? Daţi like la paginile Anason cu lapte şi Viaţa în acuarelă. Daţi share postării de pe fb cu acest giveaway. Lăsaţi un comentariu la acest articol cu răspunsul la întrebarea „Care este reţeta voastră preferată de vară?”, până marţi, 4 august, ora 00:00 şi eu o să fac extragerea prin random.org. O să anunţ apoi câştigătorul pe pagina de Facebook a blogului şi printr-un update la acest post. Concursul este doar pentru Bucureşti. Mult succes!
Nu uitaţi să vizitaţi blogul Viaţa în Acuarelă şi dacă aveţi vreo întrebare sau vreţi un tricou/sacoşă de pânză, scrieţi un mesaj şi sora mea vă va răspunde cu drag!
Pe curând,
Gemenele
{Update} Câştigătoarea concursurului nostru este Ioana Matei! Felicitări şi mulţumim tuturor pentru participare!
Inghetata de orice fel 🙂
Salata cu rosii.
Supa de rosii cu galuste si mult cimbru, mancata rece. <3
Sună foarte interesant Ioana. Eu sunt super fan cimbru! 🙂
Salată de cușcuș cu roșii cherry, ceapă verde, pătrunjel și dressing făcut din avocado terciuit cu ulei de măline cu usturoi și zeama de la o lămâie/lime. Cu variații desigur, uneori și cu măsline sau castraveți, sau lângă un piept de pui la grătar. Oricum, mâncată cu lingura din bol, până la refuz.
Sună super bine! Chiar în seara asta am mâncat o salată de cuscus. Eu am pregătit-o cu ce mai aveam prin frigider – sfeclă coaptă, pătrunjel, lămâie şi puţin ulei de floarea soarelui presat la rece. Yum!