IUBESC mic dejunul. V-am mai zis. De aceea am şi revenit la seria “Mic dejun pe toast” începută nu demult. Pentru că îmi place să descopăr şi combinaţii noi, am fost foarte încântată de toastul cu gorgonzola, măr şi miere care este fabulos! Îmi plouă în gură numai când mă gândesc din nou la el. Poate să vi se pară ciudat, dar asta până când îl veţi încerca şi sper să o faceţi. Fiţi aventuroşi şi deschişi în ceea ce priveşte mâncarea şi veţi fi plăcut surprinşi. Cu ideile astea două puteţi începe o zi nouă, savuroasă şi plină de arome care să vă inspire. Mic dejun plăcut tututor!
Ingrediente
Toast cu ou prăjit
1 felie de toast de secară
1 ou
2 rondele de roşie
1 pumn zdravăn de năut de la conservă
ulei de măsline
sare
piper negru
frunze de coriandru pentru decor
Toast cu gorgonzola
1 felie de toast de secară
2 linguriţe de gorgonzola
4 felii de mere
2 linguriţe de miere
Timp de preparare: 15 minute
Pentru primul toast prăjim pâinea şi între timp pregătim pasta de năut. Scurgem boabele din conservă şi le pisăm într-un castron cu sare, piper negru şi ulei de măsline. Întindem pe toast. Prăjim un nou şi imediat după, încălzim puţin rondelele de roşie. Le întindem peste pasta de năut şi aşezăm oul prăjit. Asezonăm şi decorăm cu frunze de coriandru. Turnăm puţin ulei de măsline la final.
Pentru al doilea toast întindem gorgonzola pe toast, aşezăm feliile de măr şi turnăm miere peste. Atât! Este ridicol de uşor şi delicios.
Dig in! Ce mai aşteptaţi?
Bon appétit!
Şi mai am o reţetă surpriză pentru voi. Este cu porumb dulce, my favourite, şi puteţi să o vedeţi aici – http://bonduelle.ro/retete-cu-porumb-gold/gogosi-de-porumb-cu-sos-de-iaurt/. Poate să fie preparată tot la mic dejun, dar şi în orice alt moment al zilei. Să-mi spuneţi dacă vă place. Ciao!