Acum doi ani am experimentat pentru prima dată creșterea propriilor plante aromatice la ghiveci și am fost norocoasă că mi-a ieșit din prima. Am cumpărat un plic cu semințe din piață și m-am pus pe treabă. Am avut atunci șase ghivece de busuioc verde și m-am bucurat de el în multe rețete bune. Am descoperit și cât de ușor este să cultiv în casă această plantă pentru că tot ce am făcut a fost să-l țin la soare jumătate din zi, pentru că atunci ajunge și la pervazul meu, și să-l ud mai mult și des la început iar apoi o dată la două zile. Nu am citit multe instrucțiuni sau am întrebat, ci doar m-am ghidat după busuioc și cum arăta. După ce au început să crească firele, ca în imaginea de sus, le-am replantate câte două, maxim trei într-un ghiveci separat de dimensiuni mediu spre mare. Mai mult de trei fire nu este bine să crească în același ghiveci pentru că au nevoie de loc.
Anul acesta mai aveam câteva semințe și am pus din nou. Rezultatul nu s-a lăsat așteptat și firicelele verzi și frumoase au răsărit iar. Poza este deja de două săptămâni și au mai crescut între timp iar eu am replantat din nou în șase ghivece. Aceleași.
Giveaway: pentru că mai am încă multe fire, m-am gândit să le donez doritorilor și pasionaților de gătit, crescut plante, DIY stuff. Astfel, am 5 pahare de unică folosință cu câte două-trei fire în ele care își caută o casă nouă și îngrijitori. Eu vă ofer plantele deja crescute și voi trebuie să aveți un ghiveci mare-mediu și pământ de plante/flori, dar fără îngrășământ. Le găsiți în piață sau chiar hipermarket. Cine dorește îmi poate lăsa un comentariu pe blog și scrie pe adresa de mail cristina@anasonculapte.ro. Eu iau legătura cu voi și ne întâlnim pentru livrarea plăntuței.
Și câteva informații despre busuioc pentru cine este mai curios. Busuiocul verde este o plantă aromatică originară din India și alte regiuni din Asia, dar a ajuns și în Europa unde este folosit foarte des mai ales în bucătăria mediteraneană. Există mai multe varietăți de busuioc și mai multe culori, precum verde, roșu si violet, cel verde fiind cel „clasic.” Semințele se plantează de obicei primăvara, prin aprilie-mai.Se pot folosi atât frunzele, cât și tulpina la gătit și imediat ce au fost culese, că altfel se ofilesc. Se poate utiliza la multe rețete gustoase, cum ar fi salata caprese, în sosuri pentru paste (pesto sau simplu de roșii), în sandvișuri, pizza, salate sau ca decor. Este foarte bun alături de roșii și ulei de măsline.
Eu vă aștept comentariile și mailurile cu drag.
Și nu uitați! Busuiocul are nevoie de:
– apă o dată la două zile ca pământul și frunzele să nu se usuce
– soare care să îl sărute și
– grijă
Pe curând!
Hei, Cristina,
Am vazut post-ul tau despre plante aromatice si m-am gandit sa-ti scriu cateva randuri, poate ma ajuti cu un sfat. Din primavara m-am apucat si eu de cultivat 2-3 plante prin casa.. Astfel, am o menta, un busuioc si un ardei iute. Acum ca a venit caldura, am niste probleme cu ele si vroiam sa te intreb ce pot sa fac? Busuiocul l-am luat deja in ghiveci, si acum s-a facut ditamai planta, dar de cateva saptamani nu-i merge prea bine. Pare ofilit, iar fruzele nu mai sunt chiar verzi.. Singurul lucru pe care l-am facut, pentru ca asa am citit pe undeva, este sa-i tai partea de sus o data ce a inceput sa infloreasca. Scria pe un site ca dupa ce planta face flori, inceteaza productia de frunze. Nu stiu daca a fost un sfat bun.
Menta aia e o buruiana.. s-a intans peste tot, dar si ei, o data cu caldura ii merge cam prost.
Multumesc frumos anticipat,
Buna Mihai. 🙂 Daca frunzele sunt deja mari trebuie culese. Nu e bine sa le lasi sa cresca prea mult ci sa le culegi pe masura ce cresc si sunt proaspete. Ele nu țin mult, iar la anul trebuie sa replantezi oricum. Deci use them sau daca nu ai nevoie acum aduna-le intr-un servetel si lasa-le la uscat sau poti pune cateva frunze in ulei de masline si preia aroma. Ideea e sa le folosesti. 🙂 Tu uzi mereu busuiocul? E posibil sa-si mai revina, dar nu garantez. Da, nu e bine sa faca flori, dar atunci cand vezi ca incep sa creasca, le poti indeparta si e ok.
La menta am avut si eu aceleasi probleme din pacate … E ceva cu astea cumparate din comert. Odata ce s-a uscat n-am mai avut cum s-o readuc la viata.
Sper ca te-am ajutat.