S

Sirop de flori de soc

colaj2

Florile de soc îmi aduc mereu aminte de copilărie şi de vară. Aveam la bloc mulţi prieteni şi prietene, dar la două dintre ele, surori, mergeam mereu cu sora mea ca să bem socată. Făcea bunica lor. Ţin minte şi acum bucătăria mică unde stăteam toate patru cu acea doamnă care ne servea socată rece cu gheaţă. Era o plăcere de fiecare dată. Parfumul florilor de soc şi aroma socatei sunt cu siguranţă pe lista amintirilor din copilărie şi vor rămâne acolo pentru mult timp.

Am vorbit despre socată, dar eu încă n-am apucat să fac acasă pentru că sincer reţeta m-a cam dezamăgit şi speriat în ceea ce priveşte procesul, dar şi durata… Eu aveam poftă acum şi voiam să beau socată acum. Am răsfoit astfel cartea Silviei Jurcovan câteva pagini mai încolo şi am găsit siropul de flori de soc, care este foarte uşor, rapid şi la fel de bun. Da, ştiu, nu are lămâie, dar poate e mai bine. Viaţa poate fi destul de acră uneori, aşa că eu prefer să o îndulcesc câteodată.

Mi-a plăcut să prepar siropul. A fost ca o poţiune magică. Culoarea lui este foarte frumoasă iar mirosul e surprinzător. M-a impresionat şi este prima dată când încerc să-l prepar. Este chiar WoW! Vi-l recomand şi vouă cu mult drag.

Ingrediente

30 de flori de soc
3 l apă
aprox. 3 kg zahăr
1 aspirină

Timp de preparare:  50 minute

Într-o cratiţă mai mare punem la fiert apa împreună cu florile de soc. Fierbem timp de 30 de minute şi apoi strecurăm prin tifon dublu sau de două ori şi cântărim lichidul obţinut. Pentru fiecare litru de lichid adăugăm un kilogram de zahăr.

Fierbem lichidul cu zahărul şi o aspirină timp de 10 minute sau mai mult. Eu am fiert mai mult ca să se mai îngroaşe puţin pentru că după 10 minute era încă foarte lichid. Nu trebuie neapărat însă. Siropul se va mai întări şi la frigider. Când este gata şi s-a răcit,  îl punem în sticle şi îl ţinem la frigider. Savurăm pe loc sau îl păstrăm pentru zilele toride de primăvară/vară. Va merge foarte bine cu gheaţă şi o prăjitură lângă.

Partea cea mai bună este că acest sirop este bun şi împotriva tusei şi bronşitei, ceva ce mă cam supără pe mine de ceva timp. Poate o să mă simt mai bine. 🙂

DSC_0876-1

DSC_0868-1

Bon appétit!

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.