Așa cum am promis, revin cu cel de-al doilea sos care să vă ajute să preparați salate minunate primăvara asta: sos cu lămâie. Puține ingrediente, super rapid, dar de efect. Poate să reînvie orice salată și îi oferă un gust fresh, acrișor și lemony. 🙂 În plus, se pare că organismul nostru asimilează mai multe vitamine din salată datorită uleiului și oțetului din sos. Nu-i așa că-i minunat? Deci, sosul nu este doar un moft, ci mai degraba un must. Nu uitați să adăugați sosul decât abia la final și să nu turnați prea mult. Less is more în cazul ăsta.
Ingrediente
Timp de preparare: 2 minute
Într-un borcan turnăm 6 linguri de ulei de măsline extravirgin. Adăugăm un praf de sare de mare și piper negru proaspăt măcinat.
Stoarcem o lămâie și turnăm sucul în borcan.
Punem capacul și agităm bine. Gata!
Acum puteți să turnați sosul peste salata dorită și să vă bucurați de gustul ei bun.
Bon appétit!