Trufe de ciocolată. Un desert foarte simplu de pregătit acasă, cu ingrediente puţine şi un rezultat pe măsură. Cine este fan bomboane de ciocolată, trebuie să încerce şi trufele. Mie îmi plac pentru că au o textură foarte moale şi conţin multă ciocolată.
Bomboanele sunt mai tari şi crocante, dar trufele servite la temperatura camerei se topesc în gură.
Ca să le pregătim nu e nevoie de mult timp, dar trebuie să aşteptăm să stea la frigider peste noapte.
Sunt drăguţe pentru un cadou sau o gustare. Una e suficientă să vă scoată din somnolenţă. Şi poate acum, de Dragobete, puteţi pregăti o cutie cu trufe pentru cineva special. Doar să aflaţi ce arome le plac lor cel mai mult şi vă puteţi juca.
Ingrediente
pentru 30 de trufe
350 ml. smântână lichidă pentru frişcă – am folosit cu 35% grăsime
5 gr. sare
50 gr. zahăr brun
300 gr. ciocolată – eu am folosit 150 gr. ciocolată amăruie de 85% şi 150 gr. de 55%
Metodă
Punem la fiert smântâna împreună cu sarea şi zahărul. Dăm în clocot şi oprim focul. Lăsăm să se răcească puţin lichidul.
Turnăm peste ciocolata ruptă în bucăţele sau picături dacă avem (chocolate drops).
Amestecăm cu o spatulă până când toată ciocolata se topeşte. Omogenizăm bine.
Turnăm compoziţia trufelor într-un vas de iena tapetat cu hârtie de copt sau alimentară. Acoperim cu hârtie alimentară.
Ţinem la frigider peste noapte.
A doua zi, rupem bucăţi din compoziţie şi formăm bile de 20 de grame. Ne ies 30 de trufe din cantitatea reţetei.
Pregătim câteva castroane cu fulgi de cocos, cacao pudră, alune, nuci, ciocolată albă topită şi decorăm. Trecem trufele prin cacao sau cocos şi apăsăm să se lipească bine de ele.
Pentru ciocolata albă, ne putem folosi de o linguriţă ca să decorăm trufele şi facem dungi peste ele.
Servim la temperatura camerei.
Mie îmi plac foarte mult! Vouă?
Excelent! Multumim!