E ciudat că încă mai zic vacanţă, deşi e mai mult un concediu. Cu toate astea, tot mă văd ca pe un copil care merge la bunica de sărbători. Aşa de întâmplă de Paşte, cel puţin, de câţiva ani încoace. Este o tradiţie la noi în familie şi mi-ar plăcea să se păstreze şi în timp. Cu mama şi sora mea vorbesc despre meniu şi ce vom găti, facem lista de cumpărături şi ne apucăm de treabă. Anul acesta am avut pe masă ouă fierte, dar pe care le-am colorat natural (nu puteau să lipsească), drob de miel şi drob de ciuperci – gusturile şi orientările se mai schimbă, supă de găină, friptură de miel şi porc. La desert, cozonacul bunicii şi pasca mea. Ha! A fost prima mea contribuţie individuală şi majoră adusă în familie la o sărbătoare importantă. Asta pentru că de marea parte de gătit tot mama şi bunica se ocupă. Eu sunt pe acolo, lângă ele, mai mult ca ajutor. Nu mă supăr însă, am ce învăţa.
O să iau pe rând preparatele ca să vă faceţi o idee despre cum am gătit şi muncit trei zile de Paşte.
{Ouă colorate natural}
Anul ăsta am zis că le colorăm natural. Am citit eu multe despre asta şi am descoperit metode vechi, dar şi noi de a colora ouăle şi fără vopsea de la plic. Puteţi vedea aici prima încercare. Ei, bine, de data asta nu a mers. Am pus la fiert 3 crătiţi cu foi de varză roşie, bucăţi de sfeclă şi praf de turmeric şi după 20 de minute, toate ouăle au ieşit aşa cum au intrat în apă. A fost dezamăgire totală, mi-am dat cu firma în cap, dar nu m-am lăsat. Până la urmă am colorat câteva cu un plic de vopsea roşie şi pe restul le-am ţinut peste noapte în zeama mov de la varză. Şi au ieşit!! Uraaa. Eu le-am denumit Ouă Albastre sau Ouă extraterestru pentru că au arătat foarte ciudat. De la varza roşie ouăle ies albastre, ca să ştiţi.
Le-am făcut însă câteva poze super, după părerea mea şi de care sunt foarte mândră. Am găsit un loc restras şi interesant luminat unde am lucrat în linişte ceva timp.
{De două ori drob}
Am vrut să fac drob de ciuperci cu vinete. M-am gândit eu că e prea multă carne pe masă şi atunci e loc şi de nişte legume. Am făcut drob doar de ciuperci că avea mama o altă reţetă. V-am spus că nu se face voia mea în bucătărie. A fost bun, uşor sărat pentru că toate lumea s-a gândit să contribuie la preparat cu puţin gust şi atunci a ieşit prea gustos. Nu i-am făcut poze din păcate.
Aici este însă drobul de miel învelit în prapure. Bunica nu a vrut nici gând să renunţăm la el. Cum adică drob de ciuperci? Foarte bun a ieşit şi acesta.
{Friptura de miel}
Nu-mi place mielul în general din cauza mirosului şi gustului. Sunt foarte fiţoasă, ştiu. Doar bunica şi mama ştiu să îl prepare ca să-mi placă şi mie. Friptura asta a stat la cuptor în vin şi usturoi, acoperită de o foaie subţire din aluat de pâine.
{Cozonacii bunicii}
Reţetă făcută după ochi, normal. Am reuşit însă să fur cumva reţeta de data asta, dar nici eu nu mai înţeleg ce am scris. E clar că o să-mi ia mult exerciţiu până-mi va ieşi. Am făcut efectiv un lighean de aluat. Mândra de mine l-a frământat cel mai mult, la ora 8 dimineaţa, cu ochii cârpiţi de somn şi stomacul gol, pentru că nu m-am trezit de la 6 cum trebuia. A mai fost frământat şi de alte mâini, ca să fie şi mai plin de iubire. Aşa e când se găteşte în multe.
{Pasca mea! Ta-da!}
Aici a fost contribuţia mea individuală la masa de Paşte. Am luat reţeta de la fetele drăguţe de la Savori Urbane şi mi-a ieşit chiar bine. Am fost bucuroasă. De aceea am şi pozat-o printre flori. Merita un astfel de decor.
În final, am avut parte de câteva zile extrem de calde şi frumoase. Am simţit că a venit primăvara. Am stat mult în curte şi în grădină, desculţă şi la soare. Am prins puţină culoare în obraji şi mi-am rumenit umerii. M-am bucurat de micul dejun tradiţional din Tulcea, sau cel puţin aşa cum e servit la bunica: icre cu multă ceapă, pe pâine. M-am plimbat prin oraş şi am fost la cofetăria cea mai bună de unde cumpăr mereu paleuri cu fondant de cioco şi nucă. M-am simţit liberă şi fără griji, deşi nu au fost neapărat zile uşoare. Aşa e când e toate familia la un loc. Cheia este comunicarea. În plus, am avut şi nişte ajutoare. M-am apucat de o carte total diferită faţă de tot ce citesc în mod normal, Isihasmul sau meşteşugul liniştirii şi am văzut un film spiritual, care m-a surprins, deşi nu aveam nici un chef să-l văd. Nosso Lar se numeşte şi vi-l recomand.
Abia aştept să văd cum o să fie anul viitor. Cine ştie? Poate mă lasă să pregătesc singură cozonacii. Şi promit că mă întorc cu mai multe reţete.
Pace şi armonie!
Foarte faine sunt ouale albastre! Si fotografiile lor, ca si restul celor care ilustreaza acest minunat crampei de primavara, caldura, iubire, cozonac si arome.
Mulţumesc frumos Oana! 🙂
Wow, pozele sunt frumoase si se pare ca ai avut sarbatorile pe care le asteptai. Sa ai o primavara frumoasa!
Mulţumesc! 🙂