DSC_0181

În ultima vreme nu mă mai împac aşa bine cu laptele de vacă. Nu-mi place mirosul şi nici gustul atunci când îl beau simplu sau îl torn într-un castron cu cereale. În continuare, însă îl folosesc la prăjituri pentru că am descoperit că nu se poate înlocui aşa uşor, dar acolo deja se pierde alături de restul ingredientelor. În fine, m-am apucat să fac acasă lapte de migdale pentru că e mai simplu decât cel de soia sau cocos, şi e mult mai rentabil decât să cumpăr mereu. În plus, acasă pot să îndulcesc laptele cât vreau eu de mult sau deloc şi să-l aromez cu ce ingrediente doresc. M-am gândit şi la anason, să ştiţi.

DSC_0280-1

Ingrediente

150 gr. migdale cu coajă, ţinute la hidratat în apă, peste noapte
1 l apă
2 linguri miere
scorţişoară sau vanilie, opţional

Timp de preparare: 5 minute

Punem migdalele într-un blender împreună cu apa şi blendăm câteva minute. Adăugăm mierea şi mai blendăm puţin. Gustăm. Putem aroma laptele cu scorţişoară sau vanilie, dacă vrem. La final strecurăm laptele, de preferat printr-un tifon, iar dacă nu avem, folosim o strecurătoare foarte fină şi strecurăm de mai multe ori.

E bun pentru smoothies şi milkshakes. Se poate consuma rece sau cald.

DSC_0198-1

DSC_0238-1

DSC_0257-1

DSC_0262-1

Bon appétit!

CategoriesRaw vegan/Vegan
Spread the love
  1. cristi says:

    Fain de tot. Mai vazusem ceva similar acum 4-5 ani undeva, am vrut atunci sa fac dar am renuntat. Acum insa chiar voi face, mai ales ca scoti un litru de lapte din doar 150 grame de migdale. Fara scortisoara la mine insa, dont like it :D.
    Multumesc.

    1. Anason cu Lapte says:

      Ce mă bucur! Să faci, să faci. Nu pot să cred că nu-ţi place scorţişoara. Rupem prietenia, să ştii. :))) Cantitatea e ok, da, doar că se scumpesc migdalele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.