D

Degustare de caşcaval: 15, 30, 60

DSC_0147

M-a invitat prietena mea Sămă la un eveniment şi am zis da. M-a nimerit într-o zi liberă de la muncă în timpul săptămânii, aşa cum se întâmplă dacă lucrezi ca bucătar, şi am avut norocul să pot fi prezentă. Nu ştiam despre ce este vorba, dar tocmai asta mă făcea puţin curioasă şi eram încântată să mai reiau contactul cu un domeniu în care am lucrat până nu demult: comunicare, organizare de evenimente, PR, etc.

M-am trezit deci ieri de dimineaţă la Hotel Z, unde nu fusesem niciodată, dar aveam să descopăr imediat că are o vedere panoramică superbă asupra Pieţei Universiţăţii. Am profitat de dimineaţa luminoasă şi însorită să fac câteva poze din restaurant.

DSC_0148

colaj3

Mi-am început dimineaţa bine cu o astfel de privelişte şi vreme bună. Am aflat şi că de fapt nimerisem la o degustare de caşcaval ceea ce m-a încântat mult. Atunci când Sămă m-a invitat la eveniment s-a gândit că mi-ar plăcea să particip pentru că ştie cât de mult îmi place să gătesc, dar nu bănuia cât de mult îmi place caşcavalul. I love it!

DSC_0176

Abia aşteptam să mă înfrupt. Amuzant e că în dimineaţa aceea tocmai asta mâncasem pentru că abia ce cumpărase sora mea. Ha! Eram deja cu un pas înainte. Am avut ocazia să degust toate cele trei sortimente noi de caşcaval de la Muller România, despre care am aflat şi că este 100% românesc, adică preparat din lapte de la noi. Cool, nu? Şi chiar e bun. Mie îmi place. Cele trei sortimente se referă la trei stadii diferite de maturare şi anume: 15 zile când este proaspăt, 30 de zile când devine semimaturat şi 60 de zile când este maturat.

L-am degustat în trei combinaţii:

dovlecel

cu cremă de dovlecel – nu prea mi-a plăcut

crema pere-3

cu cremă de pere – nice

masline-4

şi cu pastă de măsline – Bingo! Amazing!

La sfârşit a fost desertul care nu putea să lipsească: tiramisu cu portocale. Pe acesta l-am savurat pe terasă cu prietena mea Sămă în timp ce mai stăteam de vorbă şi recuperam o perioadă lungă de timp în care nu ne-am mai văzut. Eram happy.

colaj4

A fost o dimineaţă reuşită în care am avut parte de vreme frumoasă, locuri noi cu o privelişte cum mai rar ai ocazia să vezi în Bucureşti, prieteni dragi revăzuţi după mult timp, precum şi Oana, foodblogger la fel ca mine şi Anca, prezentă pe la toate evenimentele, dar mai ales în social media, mâncare bună şi o ieşire completă din rutină. M-a trezit la viaţă.

Vă doresc şi vouă astfel de dimineţi. Cât mai multe.

P.S. Pentru acest articol nu am fost plătită, ci l-am scris în semn de mulţumire pentru Sămă, care a fost super drăguţă să mă invite la degustare. Mă bucur că ne-am revăzut, am vorbit şi am mai schimbat impresii. Pe curând!

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.